Din tainele vulpilor

20
iul.

Din tainele vulpilor

Vulpea roșie – Vulpes vulpes după denumirea științifică,  este cea mai mare specie a subfamiliei vulpilor, subfamilie care face parte la rându-i din marea familie a Canidelor, alături de toate celelalte specii sălbatice precum lupii, șacalii, coioții, câinii sălbatici africani, dolii, câinii enoți, vulpile polare, precum și toate rasele de câini domestici.

Greutatea vulpilor variază între 3 -14 kilograme, în funcție de anotimp și de arealul în care acestea trăiesc. Bunăoară, vulpile din ținuturile nordice fiind mai mari, de obicei, decât cele care trăiesc în zone temperate și calde. Botul vulpilor  este mai lung și mai îngust decât al oricărui cîine, această adaptare fiziologică apărând în timp datorită specializării acestora de a vâna în principal șoareci și alte rozătoare. Deși a fost denumită vulpea cea roșie, blana sa apare într-o bogată varietate de nuanțe roșcate care variază de la portocaliu închis la cafeniu deschis la unele subspecii. Pe abdomen, piept, gât, mandibulă  precum și în vîrful cozii, blana vulpii este albă la culoare.

În timpul toameni și mai ales al iernii, blana devine mult mai deasă și mai groasă.

Coada sa lungă și stufoasă conferă vulpii un avantaj deosebit al păstrării echilibrului în timp ce aleargă după pradă sau ca să scape de dușmani, prin copacii și desișurile din păduri. Aceasta, deoarece vulpea poate să atingă în fugă și viteza de 50 km pe oră. De fapt, pe distanțe scurte de până la 200 metri, vulpea aleargă mai repede decât iepurele de câmp!

Vulpea este fără doar și poate, cel mai de succes mamifer carnivor din întregul regn animal. Este așadar, un animal care trăiește și se simte foarte bine în păduri boreale, păduri temperate, munți, insule, câmpii, stepe, câmpuri cultivate intens, zone umede, fânețe, păsuni, zone aride, sate, parcuri și chiar orașe mari.

La noi în țară, vulpea a cucerit toate habitatele. O întâlnim de la malul mării până aproape de golul alpin, la limita altitudinală a pădurii. Alege întotdeauna să-și facă vizuina în teren păduros, sau măcar cu tufișuri, preferând pantel sudice, încălzite de soare. Densitatea cea mai mare este în zonele de câmpie, acolo unde vulpile găsesc cie mai mulți șoareci.

Nu este sociabilă, și trăiește în familii doar în periada creșterii puilor, masculul implicându-se de fiecare dată în îngrijirea și aprovizionarea cu prăzi a acestora. Sezonul de împerechere este doar iarna, din decembrie până în februarie. După o gestație de circa 53 de zile, femela fată în vizuină de obicei între 4-5 pui. După o lună sunt înțărcați, iar la 9-10 luni sunt independenți. Regimul său alimentar este carnivor cu accente omnivore clare. Astfel, vulpile vânează în principal rozătoare de genul șoarecilor de pădure, șobolanilor, hârciogilor, popândăilor,iepurilor, dar și păsări precum fazani, prepelițe, potârnichi, cristei. Broaștele, șopârlele, insectele și ouăle păsărilor compun și ele o parte importantă din regimul alimentar al vulpilor. Nu ocolesc nici fructele de pădure. Este celebră pentru faptul că atacă păsările domestice din gospodării și crescătorii. În podgoriile din sudul Franței au fost observate vulpi hrănindu-se cu struguri, ceea ce aduce o validare nouă pentru faimosul proverb cu vulpea și strugurii cei acri. În țara noastră, dușmanii săi naturali sunt în primul rând câinii hoinari, lupii, șacalii, acvilele de munte și râșii.

Face pagube în rândul vânatului mic (iepuri, fazani, potârnichi, prepelițe) sau în cazul păsărilor de curte mai ales în anii în care populațiile de șoareci sunt scăzute.

În țara noastră, populațiile de vulpe sunt deosebit de mari, astfel încât la nivelul anului 2017 se estima un număr de peste 70.000 de exemplare la nivel național, fapt ce impune cumva intensificarea regimului de vânătoare a vulpii, mai ales în zone în care se fac populări cu specii de vânat mic.

La noi în țară, sezonul de vânătoare al vulpii este cuprins între 1 ianuarie-31 decembrie.

Vulpea se vânează prin mai multe metode specifice precum goana, pânda la nadă, împușcarea la chemătoare, hăituirea și dibuirea cu câini la vizuină. În țările în care vânătoarea cu păsări de pradă este legalizată, se practică vânarea vulpilor cu ajutorul acvilelor de munte dresate în acest scop. În trecut, se captura și cu capcane, o metodă care se impune din nou și astăzi, mai ales în situațiile când este nevoie de combaterea vulpilor din anumite terenuri de vânătoare unde acestea produc pagube sporite.

-Ochii vulpilor sunt unici între canide, căci sunt de culoare galben-aurie și au o pupilă verticală similară cu a pisicilor domestice. De asemenea, simțul lor vizual este foarte dezvoltat, la fel ca al felinelor.

-Vulpile nu au o musculatură facială dezvolată și, prin urmare, nu-și pot arăta colții cum  fac lupii, câinii și șacalii.

-Vulpile sunt extrem de posesive cu hrana lor. În afara perioadei de reproducere și de creștere a puilor, vulpea nu împarte nimic din ceea ce a prins cu vreo altă vulpe.

-Stomacul vulpilor este mic comparativ cu al altor canide. Dacă lupul sau câinele poate mânca chiar și 20% din volumul propriului corp, vulpea nu reușește decât 10%.

-În sălbăticie, vulpile sunt cel mai important vector natural al răspândirii virusului turbării.

-Vulpile nu pot fi domesticite, nici tratate ca niște „animale de casă”. Odată ajunse la maturitate, devin rapid independente și uneori chiar agresive cu omul.

-În prezent, pe întisul areal mondual al speciei, trăiesc nu mai puțin de 48 subspecii de vulpi.

-În ciuda a ceea ce adesea se crede, vulpile nu-și fac nevoile în vizunile bursucilor, pentru a-i goni pe acestea. Bursucul este un adversar redutabil, iar vulpea ocupă doar vizunile părăsite de el.

You are donating to : Greennature Foundation

How much would you like to donate?
$10 $20 $30
Would you like to make regular donations? I would like to make donation(s)
How many times would you like this to recur? (including this payment) *
Name *
Last Name *
Email *
Phone
Address
Additional Note
paypalstripe
Loading...