Capra neagră – Mândria Carpaților

Este alături de zimbru singura specie de bovid sălbatic din fauna noastră. În ciuda numelui său, capra neagră nu este o capră sălbatică propriu zisă, cum sunt spre exemplu caprele iibex, turii caucaieni sau tahrii  himalaieni, ci mai degrabă o antilo-caprină, o formă care face cumva trecerea de la antilope la capre. Inclusiv modul său de deplasare în viteză indică acest lucru. Spre deosebire de caprele sălbatice tipice, care sunt maestrele salturilor din stâncă în stâncă, capra neagră este neîntrecută la alergat în viteză peste grohotișuri și pietrișuri, chiar dacă acestea sunt acoperite cu gheață sau zăpadă înghețată.

Trăiește îndeosebi în zonele înalte, alpine din Europa și Turcia, dar coboară adesea iarna în căutare de hrană și adăpost și în etajul superior al pădurii. Din cauza izolării istorice și a fragmentării habitatului, există la ora actuală nu mai puțin de șapte subspecii de capre negre, între care cea care trăiește în Carpații noștri este de departe cea mai mare și mai impresionantă. Specia este întâlnită în prezent în Munții Cantabrici, Pirinei, Alpi, Apenini, Dinarici, Tatra, Carpați, Munții Balcani, Pind și Caucaz.

La noi în țară este răspândită îndeosebi în Munții Făgăraș, Bucegi, Piatra Craiului, Parâng, Căpățânii, Rodna și Retezat. Capra neagră este unul dintre animalele din România care au fost salvate de la extincție datorită eforturilor cinegeticienilor și vânătorilor care au introdus primele măsuri de protecție severă și au luptat activ contra braconajului și pătrunderii turmelor de ovine în habitatul acestora. Prin urmare, între anii 1970-1980 au început acțiunile de repopulare ale speciei în Munții Ceahlău, Siriu, Căliman, Hășmaș, Ciucaș, Bihor și Vrancea, acțiuni fără de care astăzi nu am fi admirat caprele negre în aceste masive muntoase.

Este un erbivor cu o constituție fizică robustă, îndesată și totuși atletică. La maturitate, înălțimea la greabăn este cuprinsă între 70-80 cm, lungimea corpului este între 107-137 cm, iar greutatea variază între 30-65 kilograme, cele mai mari exemplare fiind, după cum am mai menționat, cele din Carpații românești. Atât masculii cât și femelele prezintă coarne de forma caracteristică speciei, la mascul coarnele fiind mai mari, mai groase. Își schimbă părul de două ori pe an, primăvara și toamna, blana de vară fiind nu doar mai scurtă și mai rară decât cea de iarnă, dar are și culoarea diferită. Astfel, capra neagră  are blana gălbuie roșcată cu diverse nuanțe cenușii, pentru ca abia la sosirea iernii să devină o capră cu adevărat neagră, de fapt un brun-negricios caracteristic. Se hrănește cu ierburi alpine, licheni și mușchi, dar caută cu nesaț și sărăriile care se amenajează de regulă sub stânci și bârne precum și bulgării de sare aduși de ciobani ca suplimant mineral pentru oi.

Cel mai dezvoltat simț este văzul, capra neagră având o acuitate vizuală de cel puțin trei ori mai bună decât a omului, urmat de auz. Are activitate exclusiv diurnă și trăiește în grupuri denumite popular ciopoare, compuse din 15030 de indivizi și alcătuite de regulă din femele cu iezii lor și din masculi tineri. Țapii bătrâni duc, de obicei, o viață solitară, la care renunță doar în timpul sezonului de împerechere, adică toamna. Atunci, începe așa numitul „alergat”, din cauza obiceiului țapilor de a urmări în fugă femelele. Tot atunci au loc lupte violente între masculi, care fiind în mișcare continuă și luptându-se adesea, pierd adesea până la 20% din greutate.

Iezii, în număr de unul, mai rar doi, se nasc în luna mai a anului următor.

Efectivele sale au variat și variază în funcție de incidența braconajului și a epizootiilor. Dacă în anul 1935 mai trăiau doar 2.000 de exemplare în România, ăn anul 1940 ajunseseră la 4.000 de exemplare. După cel de-al Doilea Război Mondial, abia dacă mai existau 1.500 capre negre în țară. Maximul istoric al speciei a fost de 9.089 exemplare evaluate în primăvara anului 1987. La nivelul anului 2017 se estima un efectiv de aproximativ 8.000 de exemplare.

Dușmanii săi naturali sunt lupii, a avalanșele și arareori râșii și acvilele de munte.

Cele mai mari amenințări la adresa acestei specii sunt braconajul, bolile aduse și transmise în habitatul caprei negre de către turmele de oi și capre, alături de prezența câinilor ciobănești fără jujeu.

Perioada de vânătoare este cuprinsă între 1 septembrie-15 decembrie pentru selecție și între 15 octombrie-15 decembrie pentru trofeu.

Capra neagră se vânează numai cu glonț și cu arme cu calibrul de la 5,6 x 50 sau mai mari.  Din cauza condițiilor dificile de teren unde trăiește acest animal impresionant, se impun două metode de vânătoare, anume prin apropiere și la pândă. Binoclul, la fel ca luneta atașată armei sunt indispensabile. Capra neagră fiind un animal cu simțuri deosebit de bine dezvoltate, care trăiește în zone dificile, chiar periculoase pentru om, vânătoarea sa este una dintre cele mai solicitante și pline de satisfacție tipuri de vânătoare.

Trofeele obișnuite sunt bustul naturalizat cu tot cu cap, sau craniul întreg cu tot cu coarne. Trofeele secundare sunt părul de pe crupă și spate, acumularea de „bezoar” din stomac sau trofeul  tip Crucea Hubertus.

România deține de zeci de ani trofeul mondial al speciei. Este vorba de celebrul  trofeu A. Hessheimer din anul 1934, obținut de la un țap doborât în Munții Făgăraș și care a obținut 141, 10 puncte!

De fapt,  din primele zece trofee mondiale de capră neagră, România deține numai puțin de opt.

-În cadrul coarnelor țapilor unghiul dintre vârf și cornul propriu-zis este mai mic de 90 de grade, pe când la capre, unghiul respectiv este mai mare de 90 de grade.

-Vârsta caprei negre se poate evalua cu oarecare precizie prin numărarea inelelor anuale de creștere care apar pe teaca fiecărui corn.

-Pe coarne, de obicei de la bază spre vârf, se depune adesea cam pe o treime din lungimea lor un strat variabil de rășină datorită faptului că animalele au obiceiul să-și frece coarnele pe trunchiurile arborilor rășinoși din zonă.

-Când este hăituită de lupi sau de câini ciobănești, capra neagră obișnuiește să sară, sau să se „încuie” în limbaj vânătoresc, pe vreo bârnă îngustă sau un colț de stâncă unde nu poate fi ajunsă de acești prădători.

-Valoarea caprei negre de la noi este dată în special de faptul că este nu doar o subspecie endemică, dar și cea mai mare și mai impresionantă dintre toate subspeciile. A fost descrisă în premieră în anul 1938 de către regretatul savant francez, medic și vânător, Marcel A.J. Couturier, printr-o lucrare monografică monumentală consacrată acestei subspecii, lucrare care a devenit ulterior obiectul tezei sale de doctorat în biologie.